3.2.1. Structura și textura rocilor magmatice#
Intuiție
Lasă o soluție de zahăr să se evapore încet: cresc cristale mari. Răcește-o brusc: iese o masă sticloasă. Mărimea cristalelor unei roci magmatice este un termometru al vitezei de răcire, iar structura și textura sunt doar cuvintele cu care notăm ce vedem.
În petrografia românească, structura descrie caracteristicile cristalelor (grad de cristalinitate, dimensiuni absolute și relative, forma), iar textura descrie modul de aranjare a componentelor în spațiu (orientare, ocuparea spațiului). Termenii folosiți în fișele petrografice din acest capitol sunt:
gradul de cristalinitate: holocristalină (roca este integral cristalizată), hipocristalină (cristale și sticlă), vitroasă (sticlă);
dimensiunea absolută a cristalelor: faneritică (cristale vizibile cu ochiul liber, \(>\) 1 mm), afanitică (cristale microscopice);
dimensiunea relativă: echigranulară (cristale de dimensiuni apropiate), inechigranulară – în particular porfirică (fenocristale mari într-o masă fundamentală fină);
forma cristalelor: panidiomorfă (toate cristalele idiomorfe), hipidiomorfă (parțial idiomorfe – structura tipică a granitelor), panxenomorfă sau alotriomorfă (cristale xenomorfe);
textura după orientare: masivă (neorientată) sau orientată (fluidală, în rocile vulcanice);
textura după ocuparea spațiului: compactă sau poroasă (vacuolară, scoriacee – în lavele bogate în gaze).
În fișele următoare, abundența mineralelor este notată calitativ: Q – cuarț, A – feldspat alcalin, P – plagioclaz, F – feldspatoizi, Px – piroxeni, Ol – olivină, Hb – hornblendă; (+++) abundent, (+) subordonat, (\(-\)) absent sau accesoriu.
Rocile magmatice ca teren de fundare și material de construcție
Rocile magmatice nealterate sunt, în general, terenuri de fundare excelente (rezistențe la compresiune de 100–250 MPa la granite și bazalte) și materiale de construcție de calitate (piatră de talie, cribluri, agregate pentru betoane și mixturi asfaltice). Problemele inginerești apar la: (i) alterarea rocilor – granitele se caolinizează, bazaltele și peridotitele se argilizează, iar grosimea scoarței de alterare poate depăși 10–30 m în climat cald; (ii) fisurația (diaclaze de răcire, coloane bazaltice) și zonele de falie; (iii) reacția alcalii–silice a unor roci vulcanice cu sticlă sau cu silice amorfă folosite ca agregat; (iv) rocile piroclastice (tufuri), poroase, moi și sensibile la apă.