3.3.1. Structura și textura rocilor metamorfice

Intuiție

Presează un pumn de fulgi: se culcă toți perpendicular pe apăsare. Mineralele lamelare ale rocilor metamorfice fac la fel și dau șistozitatea. Roca rezultată se desface ușor după un plan și greu după altul, ca un pachet de cărți.

Structura rocilor metamorfice este cristaloblastică (toate mineralele au crescut simultan, în stare solidă); după forma și dimensiunea cristalelor (blaste) se deosebesc structuri granoblastice (cristale izometrice: cuarțite, marmure), lepidoblastice (minerale foioase orientate: filite, micașisturi), nematoblastice (minerale prismatice orientate: amfibolite), porfiroblastice (cristale mari – porfiroblaste de granat, staurolit – într-o masă mai fină), iar după dimensiunea relativă structuri echiblastice sau inechiblastice; cristalele pot fi idioblastice sau xenoblastice. Textura este orientată – șistoasă (foliație plană, roca se desface în plăci), rubanată sau gnaisică (benzi alternante de minerale deschise și închise), oculară (lentile de feldspat) – sau masivă (marmure, cuarțite, corneene).

Rocile metamorfice în lucrările inginerești

Proprietățile rocilor metamorfice sunt puternic anizotrope: rezistența la forfecare paralel cu planele de șistozitate poate fi de câteva ori mai mică decât perpendicular pe ele, iar apa circulă preferențial pe aceste plane. Stabilitatea taluzurilor și a excavațiilor subterane depinde de orientarea șistozității față de fronturile de lucru; șisturile bogate în mice, clorit, talc sau grafit (șisturi grafitoase, filite) sunt roci slabe, alterabile și alunecătoare, frecvent asociate cu alunecări de teren în Carpați. Rocile masive (cuarțite, marmure, gnaise masive, amfibolite) sunt, în schimb, terenuri de fundare bune și materiale de construcție valoroase (marmura de Rușchița, ardezia pentru învelitori, cuarțitul ca agregat abraziv).